Anormal

https://www.youtube.com/watch?v=yTCDVfMz15M

Te aștept la cafeneaua de la colțul străzii. 
Stau pe scaun, la o masă micuță, din lemn de stejar, îngrijită și lustruită cu model de copăcei pe marginea-i rotundă. 
Te caut cum te-am căutat zile de-a rândul în săli uriașe, cu ecou puternic, friguroase și cu o lumină ce întristează și obosește până și cel mai fericit om.
Ai întârziat 10 minute, dar nu vreau sa cred că nu mai vii. Zâmbeai atât de frumos atunci când te-am invitat, și nu vreau să cred că și tu minți. Că îmi promiți și dispari și rămân cu speranțe insuportabile. Refuz să îmi asum riscul de a trăi iarăși cu amintiri. 
Și sosești. Și zâmbești. Și zâmbesc, și roșesc. Și te doresc. Iar tu mă ai
-Îmi pare rău de întârziere. spui încet, aproape șoptind. 
Te iert.
Caut în privirea ta tot ce nu am primit până acum:iubire, puritate, căldură, adevăr.
Și găsesc . Oh Doamne, văd fărâmele din toate sub formă de licăriri în ochii tăi.
E placut; mi te doresc.
Te-aș săruta, dar nu știu daca ai accepta. 
Și brusc, toată încrederea mea în propria-mi persoană dispare. Cravata mă strânge, auzul dispare rămânând doar vocea ta dulce ce-mi mângâie timpanul, ochii-mi lăcrimează și buzele mele ard după tot ce însemni tu.
Și mă săruți. Cu urme de regret ce mă lovesc și mă doboară. Încep lupte în mine, de plăcere și vinovăție.
Dar, cu toate acestea, te am. Așa cum tu mă ai. Așa cum tu mă vrei.
La fel ca atunci când nu te cunoșteam, dar știam că undeva, acolo, mă aștepți.
Aștepți ca anormalul să apară în viața ta.
Și ia-tă-mă. Eu sunt anormalul si neobișnuitul. Și voi rămâne aici să ne contopim și să formăm ceva ce nu s-a mai întâlnit de mult sub forme sincere: iubire.  

Si dragostea mea..

N-am loc de mine sa ma-ntorc la iubire. Imi stau in drum si ma privesc in ochi. Nu gasesc nimic; nu mai am nimic. 
O camera goala asteapta infrigurata.
Ai luat tot. Mobila, tapetul, chiar si aerul. M-am sufocat atata timp..pana am reusit sa ies.
Acum stau si ma privesc. Si-mi vad iubirea cum striga disperata; uite, acum s-a linistit.
Ma intorc si ma asez langa mine; sa privim stafia. 
Se uita la mine si are lacrimi in ochi. Nu mai vrea sa lupte sa-si faca loc. Sta in genunchi si se joaca cu un fir de praf.
Brusc, privirea i se insenineaza. Se-ntoarce si fuge spre vocea ta ce striga: "-Am nevoie de tine!".
Dar tu o chemi pentru altcineva, nu pentru mine. Imi iei si asta. Si eu nu pot face nimic..
Raman cu mine. Ma ajut sa ma ridic si plec mai departe; directia opusa.
Capitol incheiat. 
Titlu: Iubirea a plecat.

Ne mai iubim si noi?

"-Ne mai iubim si noi?

Mi-a raspuns cu cel mai trist zambet pe care l-a vazut vreodata.
-Te joci cu mine.
S-a apropiat si a incheiat nasturele de la camasa cumparata de ea.
-Vrei cravata?
-Imi ignori vorbele. 
-Unde e cea neagra din matase?
-Nu te mai iubesc.
S-a dus spre sifonier si a inceput sa caute. Am ramas fara aer, asa ca am deschis geamul. Curentul rece m-a izbit de realitate. Eu o iubeam, ea nu. Totul in inima ei se evaporase, inclusiv eu, farama din mine, amintirile cu mine, zambetul meu, parfumul meu, soaptele mele; tot ce-mi apartinea mie si vietii mele."
Bai "X", doar asta imi amintesc despre noi. Nici numele nu ti-l mai stiu, de aia am hotarat sa-ti spun "X". Ai plecat, sau esti tot aici? Am uitat.
Uiasem tot definitiv. Dar am inceput sa am cosmaruri cu intamplarea asta. Poate e pentru ca adorm cu geamul deschis. De azi, il inchid.
Te uit iar. Uit uitarea. Filosofic...Mi-as pune cravata care-ti placea tie, dar nu-mi mai amintesc unde e; sau care era; sau daca ai luat-o tu.
Da..de azi inchid geamul. De azi nu te mai intreb daca ne mai iubim. De azi o sa-mi amintesc de tine, doar ca sa te uit. 

P.s: 22,10.2014 zi memorabila. O sa evit cumpararea de lecitina.

Stai! Stau?

https://www.youtube.com/watch?v=-2U0Ivkn2Ds

Stai si nu pleca, chiar daca vrei.

Stai si strange-ma de mana de fata cu ei.

Ramai si zambeste-mi cand gonim pe strazi goale

Cautand o banca libera sub lumini de felinare.

Stai si nu pleca atunci cand ne e greu, 

Caci fara tine nu sunt decat un simplu ''eu''.

Stai pe loc si spune-mi ca ma iubesti

Chiar daca sunt omul pe care ai incercat sa-l ocolesti. 

Te caut, dar tu continui sa fugi. E un fel de ''Pititea'' al vietii. Si, cand te gasesc, spui ca pleci. Asa ca inchid ochii si numar..

Numar stele pe creste de munti si valuri in fata marii. 

Ajung la 365; te regasesc.

31 august, esti iar a mea. Pleci de langa tot ca sa ramai cu mine, dar te razgandesti si fugi.

Si cum sa fac sa te opresc din cercul asta? Ca ma invart o data cu tine, ca intr-o masinarie. Si ma intreb oare cand o sa se termine tot? Lumea nu oboseste? Eu am obosit; am ametit.

Cad de fiecare data. Dar raman acolo si numar, iar cand ziua e aproape ma ridic zambind. 

Oare cat o sa mai pot sa stau?

Sa stau si sa nu plec, chiar daca vreau

Sa te strang de mana si cand beau.

Sa-ti zambesc cand gonim pe strazi goale

Buimacit de plecarile si venirile tale.

Sa mai raman cand ne-o fi si mai greu

Chiar daca asa uit ca mai exista un ''eu''.

Pot sa stau si sa-ti spun ca te iubesc? 

Poate de-acum o sa vreau sa te ocolesc.

În Mai, mai rău te caut.

                                                  http://m.youtube.com/watch?v=rnqUBmd5xRo



Aminteste-mă aşa cum m-ai amintit mereu. Spune-mi cum vrei să mă ai.
Nu vrei să intri iar în cameră, şi să te aşezi în pat cu mine?
Să mă cuprinzi; să te tatuezi pe corpul meu; să iei forma inimii mele; să te impraştii prin vene; să mă ameţeşti; să mă faci să îmi uit amintirile; să rămân din nou cu tine.
Să îmi doresc să te caut peste tot, chiar şi întorcându-mă într-un trecut plin de dezgust. Să te fur de-acolo pentru a evita plecarea ta rănită, şi să nu rămân cu sufletul gol.
Să mă am acum, aşa cum mă aveam şi înainte.
În căldura lunii Mai bătătoresc uliţele sufletului şi nu mai dau de tine.
Am plecat în acelaşi timp, eu jurând să nu te mai strig niciodată, tu pierzând părti din tine.
Număr în graunţe de nisip zilele fără tine, şi de fiecare dată vântul mi le fură. O iau de la capăt şi-mi pare că trece o veşnicie.
O să te caut în mare, sigur o să te gasesc acolo; Iubire.
Pe 4 Mai, te-am mai strigat de 4 ori într-o secundă.

Aeroporturi de vise.

https://www.youtube.com/watch?v=1G4isv_Fylg

O sa ne întâlnim într-un aeroport arhiplin, într-o seară de aprilie. Vom râde căci am reuşit, într-un final, să ne găsim în mulţimea de oameni ce-şi amestecă paşii. 
De aici o sa îţi iau eu bagajele grele de dezamăgiri şi răni, şi le voi duce eu pentru tine. Şi deşi le voi uita poate de multe ori, şi îţi voi face alte bagaje asemănătoare, voi alerga după toate geamantanele, şi le voi duce cu grijă, resemnare şi iubire.
Iar cand, în cele din urmă, ajungem la destinaţie, după atâtea suişuri şi coborâşuri, o să uităm de tot. 
Atunci am să te rog să rupi tăcerea din mine, să-mi cicatrizezi rănile din inimă cu fiecare imagine a ta, şi să o faci sa îţi fie pe veci devotată; să ne ducem reciproc inimile in cufere cu lacăte. 
Să călătorim prin zeci de aeroporturi, lăsând pe fiecare scaun de aşteptare o fărâmă din visul pe care urmează să îl îndeplinim.
O să le transformăm în aeroporturi de vise ce duc spre Paradis.

Gliese.

Serile începutului de martie sunt celeste. Liniştite, încă amorţite, puţin călduroase şi norocoase. 
Ne-am întâlnit într-o astfel de seară şi de-atunci am decis să refacem cunoştinţă în fiecare seară de martie.
Fără prea multe legăminte şi întalniri, într-o altă seară, spre finalul aceleiaşi luni, împleticindu-mă în vorbe alese cu stângăcie de mintea mea, am reuşit să te iau de mână şi să îţi scriu cu buzele pe gură sentimentele mele.
Şi în aceeaşi seară, privind stelele şi râzând de micile secrete ce le ascundeam de adâncimea mării şi de asprimea nisipului, am văzut cum pe cer apare o stea.
Era steaua noastră, ce urma sa ne vegheze. 
Şi ne-am iubit sute de zile şi nopţi la rând, hrănindu-ne cu dragostea noastră. Şi o dată cu noi, şi străjerul nostru.
Şi peste 365 de zile, în acelaşi loc, lângă marea tăcută şi nisipul rece ne-am uitat împreună, pentru ultima oară la steaua noastră, spunându-ne "Adio", căci iubirea noastră a fost consumată de acea planetă ce nu de mult ne veghea.
Şi acolo sus, pe cer, în infinitul Univers, Gliese s-a stins şi s-a descompus în mii de bucaţele. 

Iubesc femeia dimineata, desi...

Spune-mi, ce nu e frumos in zori?
Rasaritul o sa indrepte intotdeauna greseala apusului de a lasa inimile oamenilor goale, umplandu-le; si tot el va zdrobi frica provocata de intunericul noptii.
Iubesc femeia in zori, atunci cand dezvaluie mii de secrete si cand, inainte sa se imbrace cu hainele de zi isi dezgoleste inima, nestiind mai exact ca face asta.
Cum clipeste de cateva ori pentru a reusi sa te priveasca mai bine si te atinge ca un copil, cersind iubire din priviri.
Cum se impiedica de covor, silindu-si astfel si sanii mici sa se trezeasca si sa devina voluptosi.
Goliciunea sufletului unei femei intr-o dimineata o sa te seduca mai mult decat o va face corpul ei.
Vor fi pure desi, poate in intunericul noptii au comis pacate.
Curbele corpului vor schita perfectiunea si fesele vor fi mai tentante ca niciodata.
Nu vor exista momente cand te vei infiora atat de mult de ceva, la fel cum te infiori de rapiditatea cu care se transforma un copil pur intr-o femeie puternica, ce este in stare sa calce pe cadavre pentru a-si atinge scopul.
Acestea fiind spuse, iubesc femeile dimineata, cand scotandu-si la iveala inocenta, te seduc cu sexualitatea si sinceritatea fiecarei miscari.
Caci, precum florile, ele se deschid in zori de zi, imprastiind parfumuri ametitoare si frumuseti orbitoare.
Te fac sa uiti de tine, de ce vrei, ce poti, ce dai.
Asa, in pragul intrepatrunderii diminetii cu ziua, tu devii victima singurului rau necesar fara de care nu poti exista.
Sclav.
Dar te vei pierde constient, pentru ca iubesti femeile dimineata.
Pentru ca atunci sunt cele mai imperfecte perfectiuni ale vietii.
Rai.

Fericire.

Te urmaresc cu interes ca de fiecare data. 
Cum iesi goala din dus, iti desfaci parul si il lasi ciufulit pe umeri. Cu un zambet ghidus pe fata imi spui sa nu ma mai uit la tine. Te faci ca te rusinezi, dar stim bine ca nu e adevarat. Nu ai de ce. 
Degetele mele iti cunosc trupul mult prea bine, l-au explorat impreuna cu privirea de mii de ori.
-Esti frumoasa, nu ma pot opri! iti spun, intorcandu-ti zambetul aruncat mai devreme.
Iei perna de pe fotoliu si o arunci spre mine. Ma nimereste si incepi sa razi ca un copil mic. Esti fericita.
Ma ridic si ne alergam putin prin camera. Te prind in brate si iti apas pielea goala de corpul meu. 
Te sarut pe gat si te intorc. 
Ma saruti si ametesc. 
Ma arunci pe pat si ma lasi acolo.
Ma ameninti cu degetul si te intorci spre dulap sa te imbraci.
-Ce e fericirea? ma intrebi brusc, in timp ce iti tragi brutal blugii pe tine.
-Pentru mine, sau in general?
-Pentru tine. Pentru lume.
-Nu stiu ce e fericirea pentru lume. Pentru mine fericirea e cerul senin alaturi de tine, sau ploaia cu tine in brate sau orice langa tine.
-Siropos..
-Dar adevarat. Dar pentru tine? 
Intri in baie si te usuci la par. Te intorci si te uiti la mine chinuindu-te sa zambesti si cu lacrimi in ochi.
-Noi. Daca nu am fi noi, n-as mai fi fericita. Tu n-ai mai reprezenta fericirea mea, pentru ca nu te-as mai avea. Eu n-as mai fi fericita fara noi..
O lacrima iti aluneca pe obraz si ma face sa ma grabesc. Te iau in brate si te sarut. 
Azi, acum, mi-ai implantat vinovatie in suflet pentru raspunsul meu. 
Dar tot azi, acum, am cunoscut apogeul fericirii.  

Tarziu.

Ce parte din intregile mele fraze nu ai inteles atunci cand ai intrebat?
Sau ce cotlon din inima mea nu ai cutreierat de nu ai reusit sa pricepi?
Si daca tot nu te-ai lamurit, ce naiba ti-a luat atat sa pleci, si sa dispari de tot?
Ai stat sa iti fumezi tigara cu atata pofta, privindu-ma.
M-ai privit cum ma fastacesc in prezenta ta, si cum caut explicatii si rugaminti ca sa ramai. Ai zambit si te-ai simtit mandra ca ai reusit sa pui la podea un om puternic ce nu mai fusese doborat.
Cu fiecare fum exhalat mai doborai cate o caramida din constructia sufletului meu, si cu fiecare privire ma sagetai.
Am incercat sa evit sa ma uit in ochii tai, caci stiam ca nu va mai ramane nimic din mine.
N-am putut.
Si cu ultima intalnire a irisurilor noastre, s-a format ultimul tablou pictat cu un verde inchis si un caprui stralucitor. Tablou ce emana miros de durere si in a carui panza s-a ascuns iubirea mea.
Si cu asta m-ai lasat la pamant.
Lovitura de gratie.
Ti-ai stins linistita tigara, ti-ai aranjat parul, te-ai ridicat, si ai plecat.
M-ai lasat acolo, asa cum ti-ai lasat tigara in scrumiera, fara sa iti pese de dezastrul produs. Ca si scrumul imprastiat pe masa.
Dar stim bine ca de atunci mi-ai dus dorul.
Ca iti lipseste fiecare secunda in care imi reprosai ca eu nu iti pot oferi lucrurile de care ai nevoie, fiecare minut in care iti placea sa ma tachinezi, fiecare moment de dragoste dintre noi.
Si ce mai conteaza? Acum cand eu m-am ridicat si cand eu nu as mai putea intelege nimic si cand nu ti-as mai suporta nici macar parfumul?
Ai dorit. Ai avut. Ai ales. Ai renuntat. Ai plecat. M-ai uitat si ti-ai amintit. Dar e prea tarziu, si stii asta mult prea bine.