Prinde-mă.

https://www.youtube.com/watch?v=2n-LwYmCqKk

Pagină cu pagină rupte pe rând. Le mototolesc, le arunc, le rup, le împrăștii, le dau foc.

Încerc să scriu despre tine și nu pot. Deși tu ești in mine și respiri și-mi șoptești. 

Dar eu nu sunt în tine. De aia nu mă găsești atunci când mă cauți și nu răspund când mă strigi. Nu m-ai lăsat să intru, deși am ciocănit la ușa inimii tale clipă de clipă pentru mult timp. 

Dar am obosit; am răni la degete și aștept în genunchi. Nu mai sper, nu mai e cazul.

Îți dau foile sa le rupi tu? 

Țigara se fumează singură în scrumieră și fumul mă intoxică.

Mă așez pe spate și plâng. Trebuie să mă descarc. N-am mai plâns de mult, iar lacrimile se scurg chinuite pe obraz. 

Ce am căutat lângă tine nici eu nu știu. 

Credeam că va fi bine, așa am crezut mereu. Și este și acum bine, dar ce mă fac daca nu pot scrie despre tine? Cum să îți păstrez amintirea cand nu pot așterne nici un cuvânt pe foaia aia murdară și îmbrăcată în alb?

Așa sunt și eu: parte imaculată la exterior și cenușie și mâncată pe interior.

Timpule, nu trece pe lângă mine. Nu pleca și tu cum pleacă toți și toate. Măcar tu spune-mi că aș putea să rămân; că trebuie; că aici mi-e locul. Prinde-mă. 

Anormal

https://www.youtube.com/watch?v=yTCDVfMz15M

Te aștept la cafeneaua de la colțul străzii. 
Stau pe scaun, la o masă micuță, din lemn de stejar, îngrijită și lustruită cu model de copăcei pe marginea-i rotundă. 
Te caut cum te-am căutat zile de-a rândul în săli uriașe, cu ecou puternic, friguroase și cu o lumină ce întristează și obosește până și cel mai fericit om.
Ai întârziat 10 minute, dar nu vreau sa cred că nu mai vii. Zâmbeai atât de frumos atunci când te-am invitat, și nu vreau să cred că și tu minți. Că îmi promiți și dispari și rămân cu speranțe insuportabile. Refuz să îmi asum riscul de a trăi iarăși cu amintiri. 
Și sosești. Și zâmbești. Și zâmbesc, și roșesc. Și te doresc. Iar tu mă ai
-Îmi pare rău de întârziere. spui încet, aproape șoptind. 
Te iert.
Caut în privirea ta tot ce nu am primit până acum:iubire, puritate, căldură, adevăr.
Și găsesc . Oh Doamne, văd fărâmele din toate sub formă de licăriri în ochii tăi.
E placut; mi te doresc.
Te-aș săruta, dar nu știu daca ai accepta. 
Și brusc, toată încrederea mea în propria-mi persoană dispare. Cravata mă strânge, auzul dispare rămânând doar vocea ta dulce ce-mi mângâie timpanul, ochii-mi lăcrimează și buzele mele ard după tot ce însemni tu.
Și mă săruți. Cu urme de regret ce mă lovesc și mă doboară. Încep lupte în mine, de plăcere și vinovăție.
Dar, cu toate acestea, te am. Așa cum tu mă ai. Așa cum tu mă vrei.
La fel ca atunci când nu te cunoșteam, dar știam că undeva, acolo, mă aștepți.
Aștepți ca anormalul să apară în viața ta.
Și ia-tă-mă. Eu sunt anormalul si neobișnuitul. Și voi rămâne aici să ne contopim și să formăm ceva ce nu s-a mai întâlnit de mult sub forme sincere: iubire.  

Si dragostea mea..

N-am loc de mine sa ma-ntorc la iubire. Imi stau in drum si ma privesc in ochi. Nu gasesc nimic; nu mai am nimic. 
O camera goala asteapta infrigurata.
Ai luat tot. Mobila, tapetul, chiar si aerul. M-am sufocat atata timp..pana am reusit sa ies.
Acum stau si ma privesc. Si-mi vad iubirea cum striga disperata; uite, acum s-a linistit.
Ma intorc si ma asez langa mine; sa privim stafia. 
Se uita la mine si are lacrimi in ochi. Nu mai vrea sa lupte sa-si faca loc. Sta in genunchi si se joaca cu un fir de praf.
Brusc, privirea i se insenineaza. Se-ntoarce si fuge spre vocea ta ce striga: "-Am nevoie de tine!".
Dar tu o chemi pentru altcineva, nu pentru mine. Imi iei si asta. Si eu nu pot face nimic..
Raman cu mine. Ma ajut sa ma ridic si plec mai departe; directia opusa.
Capitol incheiat. 
Titlu: Iubirea a plecat.

Ne mai iubim si noi?

"-Ne mai iubim si noi?

Mi-a raspuns cu cel mai trist zambet pe care l-a vazut vreodata.
-Te joci cu mine.
S-a apropiat si a incheiat nasturele de la camasa cumparata de ea.
-Vrei cravata?
-Imi ignori vorbele. 
-Unde e cea neagra din matase?
-Nu te mai iubesc.
S-a dus spre sifonier si a inceput sa caute. Am ramas fara aer, asa ca am deschis geamul. Curentul rece m-a izbit de realitate. Eu o iubeam, ea nu. Totul in inima ei se evaporase, inclusiv eu, farama din mine, amintirile cu mine, zambetul meu, parfumul meu, soaptele mele; tot ce-mi apartinea mie si vietii mele."
Bai "X", doar asta imi amintesc despre noi. Nici numele nu ti-l mai stiu, de aia am hotarat sa-ti spun "X". Ai plecat, sau esti tot aici? Am uitat.
Uiasem tot definitiv. Dar am inceput sa am cosmaruri cu intamplarea asta. Poate e pentru ca adorm cu geamul deschis. De azi, il inchid.
Te uit iar. Uit uitarea. Filosofic...Mi-as pune cravata care-ti placea tie, dar nu-mi mai amintesc unde e; sau care era; sau daca ai luat-o tu.
Da..de azi inchid geamul. De azi nu te mai intreb daca ne mai iubim. De azi o sa-mi amintesc de tine, doar ca sa te uit. 

P.s: 22,10.2014 zi memorabila. O sa evit cumpararea de lecitina.

Stai! Stau?

https://www.youtube.com/watch?v=-2U0Ivkn2Ds

Stai si nu pleca, chiar daca vrei.

Stai si strange-ma de mana de fata cu ei.

Ramai si zambeste-mi cand gonim pe strazi goale

Cautand o banca libera sub lumini de felinare.

Stai si nu pleca atunci cand ne e greu, 

Caci fara tine nu sunt decat un simplu ''eu''.

Stai pe loc si spune-mi ca ma iubesti

Chiar daca sunt omul pe care ai incercat sa-l ocolesti. 

Te caut, dar tu continui sa fugi. E un fel de ''Pititea'' al vietii. Si, cand te gasesc, spui ca pleci. Asa ca inchid ochii si numar..

Numar stele pe creste de munti si valuri in fata marii. 

Ajung la 365; te regasesc.

31 august, esti iar a mea. Pleci de langa tot ca sa ramai cu mine, dar te razgandesti si fugi.

Si cum sa fac sa te opresc din cercul asta? Ca ma invart o data cu tine, ca intr-o masinarie. Si ma intreb oare cand o sa se termine tot? Lumea nu oboseste? Eu am obosit; am ametit.

Cad de fiecare data. Dar raman acolo si numar, iar cand ziua e aproape ma ridic zambind. 

Oare cat o sa mai pot sa stau?

Sa stau si sa nu plec, chiar daca vreau

Sa te strang de mana si cand beau.

Sa-ti zambesc cand gonim pe strazi goale

Buimacit de plecarile si venirile tale.

Sa mai raman cand ne-o fi si mai greu

Chiar daca asa uit ca mai exista un ''eu''.

Pot sa stau si sa-ti spun ca te iubesc? 

Poate de-acum o sa vreau sa te ocolesc.

În Mai, mai rău te caut.

                                                  http://m.youtube.com/watch?v=rnqUBmd5xRo



Aminteste-mă aşa cum m-ai amintit mereu. Spune-mi cum vrei să mă ai.
Nu vrei să intri iar în cameră, şi să te aşezi în pat cu mine?
Să mă cuprinzi; să te tatuezi pe corpul meu; să iei forma inimii mele; să te impraştii prin vene; să mă ameţeşti; să mă faci să îmi uit amintirile; să rămân din nou cu tine.
Să îmi doresc să te caut peste tot, chiar şi întorcându-mă într-un trecut plin de dezgust. Să te fur de-acolo pentru a evita plecarea ta rănită, şi să nu rămân cu sufletul gol.
Să mă am acum, aşa cum mă aveam şi înainte.
În căldura lunii Mai bătătoresc uliţele sufletului şi nu mai dau de tine.
Am plecat în acelaşi timp, eu jurând să nu te mai strig niciodată, tu pierzând părti din tine.
Număr în graunţe de nisip zilele fără tine, şi de fiecare dată vântul mi le fură. O iau de la capăt şi-mi pare că trece o veşnicie.
O să te caut în mare, sigur o să te gasesc acolo; Iubire.
Pe 4 Mai, te-am mai strigat de 4 ori într-o secundă.

Aeroporturi de vise.

https://www.youtube.com/watch?v=1G4isv_Fylg

O sa ne întâlnim într-un aeroport arhiplin, într-o seară de aprilie. Vom râde căci am reuşit, într-un final, să ne găsim în mulţimea de oameni ce-şi amestecă paşii. 
De aici o sa îţi iau eu bagajele grele de dezamăgiri şi răni, şi le voi duce eu pentru tine. Şi deşi le voi uita poate de multe ori, şi îţi voi face alte bagaje asemănătoare, voi alerga după toate geamantanele, şi le voi duce cu grijă, resemnare şi iubire.
Iar cand, în cele din urmă, ajungem la destinaţie, după atâtea suişuri şi coborâşuri, o să uităm de tot. 
Atunci am să te rog să rupi tăcerea din mine, să-mi cicatrizezi rănile din inimă cu fiecare imagine a ta, şi să o faci sa îţi fie pe veci devotată; să ne ducem reciproc inimile in cufere cu lacăte. 
Să călătorim prin zeci de aeroporturi, lăsând pe fiecare scaun de aşteptare o fărâmă din visul pe care urmează să îl îndeplinim.
O să le transformăm în aeroporturi de vise ce duc spre Paradis.