Pagină cu pagină rupte pe rând. Le mototolesc, le arunc, le rup, le împrăștii, le dau foc.
Încerc să scriu despre tine și nu pot. Deși tu ești in mine și respiri și-mi șoptești.
Dar eu nu sunt în tine. De aia nu mă găsești atunci când mă cauți și nu răspund când mă strigi. Nu m-ai lăsat să intru, deși am ciocănit la ușa inimii tale clipă de clipă pentru mult timp.
Dar am obosit; am răni la degete și aștept în genunchi. Nu mai sper, nu mai e cazul.
Îți dau foile sa le rupi tu?
Țigara se fumează singură în scrumieră și fumul mă intoxică.
Mă așez pe spate și plâng. Trebuie să mă descarc. N-am mai plâns de mult, iar lacrimile se scurg chinuite pe obraz.
Ce am căutat lângă tine nici eu nu știu.
Credeam că va fi bine, așa am crezut mereu. Și este și acum bine, dar ce mă fac daca nu pot scrie despre tine? Cum să îți păstrez amintirea cand nu pot așterne nici un cuvânt pe foaia aia murdară și îmbrăcată în alb?
Așa sunt și eu: parte imaculată la exterior și cenușie și mâncată pe interior.
Timpule, nu trece pe lângă mine. Nu pleca și tu cum pleacă toți și toate. Măcar tu spune-mi că aș putea să rămân; că trebuie; că aici mi-e locul. Prinde-mă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu