Si atunci ai plecat.
Te vedeam cum iti faci bagajul. Cum iti iei fiecare lucrusoara din micul ei colt ce umplea casa si o bagai in geamantanul ala afurisit. Simteam o revolutie de sentimente in mine. Se invarteau, se rasuceau, se inaltau, se prabuseau, se imbranceau, se loveau, se clatinau.
Te implorasem sa nu pleci. Iti promisesem luna, stelele, cerul, marea, nisipul, caldura. Iti promisesem si o raza de soare stiind ca imi va arde fiecare bucatica a corpului; stiind ca voi ajunge in genunchi cu ea. Cu toate astea...nu te-ai oprit. Poate pentru ca iti promisesem prea putin. Sau poate pentru ca stiai ca nu ti le-as fi putut aduce..
Te-ai dus. Cu lacrimi in ochi ai spus ca ne e mai bine asa, si cu un zambet al dracului de fortat pe buze ai inchis usa in urma ta, si m-ai lasat acolo. Fara nimeni..
Sentimentele s-au potolit. Sunt amortite, in agonie..
-Nu iubito, nu ne va fi mai bine..
Caci in fiecare ''ea'' te voi vedea tot pe tine.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu