''Interviu'' cu dragostea.

Am descoperit intr-o zi dragostea. Am dat peste ea, din intamplare. Nebanuind ca urma sa se intample; brusc. Si cum ne-am ciocnit, m-am gandit ca as putea sa o rog sa ramana putin. A acceptat. Asa ca am zis sa ii pun niste intrebari.

-Ce cauti pe aici?
-Ma plimbam.
-Cum e sa faci oamenii fericiti?
-Dureros.
-De ce?
-Pentru ca devin tristi.
-Cum asa?
-Cand devin straini. Nu intelegi?
-Nu. Imi poti explica?
-Vezi tu..nu ai sa vezi om mai fericit ca cel indragostit, si om mai trist ca cel in care eu nu reusesc sa ma unesc cu o alta dragoste, sau a carui ''jumatate'', asa cum o numeste el, a plecat.
-De ce nu le esti de-ajuns?
-Nu stiu.
-Acum esti singura?
-Da.
-Unde te duci?
-Departe.
-De ce anume?
-De oameni. M-au uitat.
-De unde stii?
-Pot vedea.
-Aparentele inseala.
-Ma alunga. Ma inlocuiesc.
-Si cum e?
-Parca mai bine.
-Mai bine? Mai bine ca ce?
-Ca atunci cand vedeam ca ii fac tristi.
-Tu?
-Eu.
-Cum faceai asta?
-Existam. Nu voiam sa plec in momentele in care ar fii trebuit sa nu mai exist in ei, atunci cand isi doreau cu disperare sa nu mai fiu acolo.
-Dar i-ai facut si fericiti.
-Un om ranit uita momentele de fericire. Uita fericirea. Nici nu mai crede in ea.
-Dar tot tu ii ajuti sa isi si revina.
-Uneori.
-Nu mereu?
-Depinde.
-De?
-De cat de mult ma mai vor.
-Sunt oameni care nu te-au mai vrut?
-Multi.
-Stii de ce?
-N-au mai crezut in mine.
-Dar le-ai dovedit existenta ta.
-Da. Dar una e sa creada in existenta ta, una in tine.
-Nu pricep.
-Credeau in mine, dar nu si in faptul ca o sa mai pot exista vreodata fara a se ajunge la acelasi final intepator, usturator, dureros.
-Cu mine ce ai de gand?
-Nimic.
-Nu te opreai la mine?
-Nu.
Si s-a ridicat. Si-a indreptat pasii spre apus. M-a demoralizat ultimul raspuns, dar zambesc. Ma bucur ca am intalnit-o, dar m-am si intristat vazandu-o atat de singura. Nu i-am multumit pentru raspunsuri, dar sper ca o sa ne mai intalnim, si atunci o sa o fac. Sper sa isi schimbe parerea despre oameni; ei chiar au nevoie de ea, mai mult decat cred.

Femeie.

Stau in picioare intr-o camera intunecata si plina de fum de tigara. O singura raza reuseste sa patrunda timida, si cade linistita pe fotoliul din fata mea. 
Acolo e asezata ''ea''. Tine o tigara in mana din care se ridica usor, siroind, fum dens si cenusiu. Il inhaleaza cu putere in piept si il sufla usor, de parca nu acum mai putin de 3 secunde a facut parte din propria-i fiinta. 
Ma studiaza. Ma patrunde cu privirea, rasucindu-ma pe toate partile in mintea ei, cautandu-si drum pentru a-mi patrunde in suflet. Ne intalnim privirile. Ochii de un caprui stralucitor si intens transmit dispret si neincredere fata de tot ce o inconjoara.
Buzele de un rosu aprins se incretesc de fiecare data pe filtrul tigarii. Sunt carnoase, putin arse de vantul ce le-a atins atunci cand erau umezite. Parul blond, ondulat, se asterne linistit pe umeri, luminat de raza de soare. 
Poarta o camasa grena, deschisa la primii nasturi, formand un mic decolteu. O fusta neagra, ce ii acopera genunchii si o pereche de pantofi, cu toc, in aceasi nuanta cu fusta. 
Sta picior peste picior, mentinandu-si postura de femeie hotarata si increzatoare in tot ceea ce poate oferi. 
Zambeste in timp ce isi stinge tigara in mijlocul scrumierei. O rasuceste si o apasa, pana cand ramane fara pic de vlaga; numai scrum gri si un smoc ars.
Este o femeie frumoasa si sexy. 
Se ridica, si se apropie usor spre mine, mentinand contactul vizual. Isi apropie buzele de urechea mea dreapta, si imi spune soptit: 
-Sa nu mai ai incredere in ei, draga. Se vor hrani cu tot ce ai tu mai bun, si te vor parasi. Toti. 
S-a retras, zambindu-mi. Mi-a intors spatele si a plecat, cu pasi hotarati, si m-a parasit. Ca toti ceilalti.  

Mama.

Buna, mama. A trecut ceva timp de cand nu ti-am mai spus sarut-mana. Simt o urma de nemultumire ca nu m-am gandit la asta inainte sa o spun. As vrea sa dau timpul inapoi sa iti spun ''sarut-mana'', poate te-ar face sa te simti mai bine.

Au trecut anii..am crescut. Si ti se pare ca ma pierzi usor, usor. Asa ca te intristezi..si mai imbatranesti un pic. Si eu ma sperii, ca am impresia ca si eu te pierd..la fel de usor.

E trist. E trist ca poti pierde persoana care te iubeste cel mai mult si a carei iubire nu poate fi comparata niciodata. 

Da mama, mi-as da ani din viata sa te am mai mult. Ani din viata sa te vad fericita, mandra, plina de speranta. 

Ti-a imbatranit chipul de atatea suparari si griji, si ti-au fost furate zambetele cu forta, chiar si atunci cand mai puteai gasi motive. Cu toate astea, ti-ai crescut copiii mari; si ai reusit sa faci ceva din ei. Speri ca vor fi oameni mai buni ca cei pe care i-ai intalnit in cursul vietii tale.

Ma uit la o poza cu mine. Un copil de 2 anisori, imbracat intr-un costumas frumos, putin grasun, cu faculte si bot. Un copil pe care l-ai tinut in brate atunci cand singurul lucru linistitor pentru el erau bataile inimii tale, singurul sprijin- mana ta, singura calauza- pasii tai. 

Imi amintesc ca atunci cand mi-am rupt mana, durerea pe care o simteai atunci cand te uitai la schimonoselile fetei mele, si imi auzeai gemetele provocate de rana, parea a fi mult mai mare decat durerea fizica suportata de mine.

Tind sa cred ca nu mai sunt un copil. Dar sunt momente in care singurul loc sigur este la tine in brate. Cuvintele tale imi ofera siguranta si liniste, si mi-as dori sa nu pierd asta niciodata. Sa nu te pierd niciodata.

Imi place gandul ca sunt parte din tine. Asa ne putem avea reciproc chiar daca fizic nu ne aflam in acelasi loc, aproape. Dar te voi purta mereu in inima mea. Langa mine, cu mine.

Zambeste, mama. Fii fericita. Eu te iubesc. Si o voi face mereu. 

Cu drag,

Al tau vesnic copil,

Emotionant.

Si atunci ai plecat. 

Te vedeam cum iti faci bagajul. Cum iti iei fiecare lucrusoara din micul ei colt ce umplea casa si o bagai in geamantanul ala afurisit. Simteam o revolutie de sentimente in mine. Se invarteau, se rasuceau, se inaltau, se prabuseau, se imbranceau, se loveau, se clatinau. 

Te implorasem sa nu pleci. Iti promisesem luna, stelele, cerul, marea, nisipul, caldura. Iti promisesem si o raza de soare stiind ca imi va arde fiecare bucatica a corpului; stiind ca voi ajunge in genunchi cu ea. Cu toate astea...nu te-ai oprit. Poate pentru ca iti promisesem prea putin. Sau poate pentru ca stiai ca nu ti le-as fi putut aduce..

Te-ai dus. Cu lacrimi in ochi ai spus ca ne e mai bine asa, si cu un zambet al dracului de fortat pe buze ai inchis usa in urma ta, si m-ai lasat acolo. Fara nimeni..

Sentimentele s-au potolit. Sunt amortite, in agonie..

-Nu iubito, nu ne va fi mai bine..

 Caci in fiecare ''ea'' te voi vedea tot pe tine.

https://www.youtube.com/watch?v=dmBlX5tAiCg