Te urmaresc cu interes ca de fiecare data.
Cum iesi goala din dus, iti desfaci parul si il lasi ciufulit pe umeri. Cu un zambet ghidus pe fata imi spui sa nu ma mai uit la tine. Te faci ca te rusinezi, dar stim bine ca nu e adevarat. Nu ai de ce.
Degetele mele iti cunosc trupul mult prea bine, l-au explorat impreuna cu privirea de mii de ori.
-Esti frumoasa, nu ma pot opri! iti spun, intorcandu-ti zambetul aruncat mai devreme.
Iei perna de pe fotoliu si o arunci spre mine. Ma nimereste si incepi sa razi ca un copil mic. Esti fericita.
Ma ridic si ne alergam putin prin camera. Te prind in brate si iti apas pielea goala de corpul meu.
Te sarut pe gat si te intorc.
Ma saruti si ametesc.
Ma arunci pe pat si ma lasi acolo.
Ma ameninti cu degetul si te intorci spre dulap sa te imbraci.
-Ce e fericirea? ma intrebi brusc, in timp ce iti tragi brutal blugii pe tine.
-Pentru mine, sau in general?
-Pentru tine. Pentru lume.
-Nu stiu ce e fericirea pentru lume. Pentru mine fericirea e cerul senin alaturi de tine, sau ploaia cu tine in brate sau orice langa tine.
-Siropos..
-Dar adevarat. Dar pentru tine?
Intri in baie si te usuci la par. Te intorci si te uiti la mine chinuindu-te sa zambesti si cu lacrimi in ochi.
-Noi. Daca nu am fi noi, n-as mai fi fericita. Tu n-ai mai reprezenta fericirea mea, pentru ca nu te-as mai avea. Eu n-as mai fi fericita fara noi..
O lacrima iti aluneca pe obraz si ma face sa ma grabesc. Te iau in brate si te sarut.
Azi, acum, mi-ai implantat vinovatie in suflet pentru raspunsul meu.
Dar tot azi, acum, am cunoscut apogeul fericirii.
Ce parte din intregile mele fraze nu ai inteles atunci cand ai intrebat?
Sau ce cotlon din inima mea nu ai cutreierat de nu ai reusit sa pricepi?
Si daca tot nu te-ai lamurit, ce naiba ti-a luat atat sa pleci, si sa dispari de tot?
Ai stat sa iti fumezi tigara cu atata pofta, privindu-ma.
M-ai privit cum ma fastacesc in prezenta ta, si cum caut explicatii si rugaminti ca sa ramai. Ai zambit si te-ai simtit mandra ca ai reusit sa pui la podea un om puternic ce nu mai fusese doborat.
Cu fiecare fum exhalat mai doborai cate o caramida din constructia sufletului meu, si cu fiecare privire ma sagetai.
Am incercat sa evit sa ma uit in ochii tai, caci stiam ca nu va mai ramane nimic din mine.
N-am putut.
Si cu ultima intalnire a irisurilor noastre, s-a format ultimul tablou pictat cu un verde inchis si un caprui stralucitor. Tablou ce emana miros de durere si in a carui panza s-a ascuns iubirea mea.
Si cu asta m-ai lasat la pamant.
Lovitura de gratie.
Ti-ai stins linistita tigara, ti-ai aranjat parul, te-ai ridicat, si ai plecat.
M-ai lasat acolo, asa cum ti-ai lasat tigara in scrumiera, fara sa iti pese de dezastrul produs. Ca si scrumul imprastiat pe masa.
Dar stim bine ca de atunci mi-ai dus dorul.
Ca iti lipseste fiecare secunda in care imi reprosai ca eu nu iti pot oferi lucrurile de care ai nevoie, fiecare minut in care iti placea sa ma tachinezi, fiecare moment de dragoste dintre noi.
Si ce mai conteaza? Acum cand eu m-am ridicat si cand eu nu as mai putea intelege nimic si cand nu ti-as mai suporta nici macar parfumul?
Ai dorit. Ai avut. Ai ales. Ai renuntat. Ai plecat. M-ai uitat si ti-ai amintit. Dar e prea tarziu, si stii asta mult prea bine.
