Secret.

Am intrat atat de brusc in inima ta. Cu toate acestea, am avut grija sa inchid usa in urma mea. M-am intins gentil pe podeaua inimii, asa cum se asterne zapada pe pamant intr-o zi friguroasa, dar linistita, de iarna.
Cu timpul, am devenit dintr-un fulg rece, o picatura. Si am ramas acolo, tinandu-ti de sete in fiecare secunda.
Ti-am readus zambetul atat de usor, in momente in care credeai ca e imposibil.
Am crezut ca atingem perfectiunea.
Pana intr-o zi, cand in inima ta a rabufnit o furtuna cumplita. Zacea acolo inca de la inceputuri, crescand pe zi ce trece si asteptand impacientata si nerabdatoare momentul cand va fi indeajuns de puternica sa erupa.
Si m-a alungat.
M-a dat afara sub forma de lacrima.
A hotarat sa ne desparta, si sa bifurce cu forta un drum; sa nu ne mai gasim niciodata.
Si am iesit, alunecand pe obrazul pe care nu de mult imi plimbam buzele si il mangaiam atat de delicat.
M-ai sters.
Ai hotarat sa ma consideri o etapa adolescentina, poate chiar copilareasca.
Sa devin un secret.
Insa, cumva, ceva din mine a ramas undeva acolo.
Ca un secret bine pastrat, pe care nu poti sa il uiti, indiferent cat de mult vei incerca si iti vei dori.
Si de fiecare data cand aceasta farama se va misca putin, vei zambi. Fara sa vrei.
Caci ai iubit.