Niciodata.

In noaptea asta ti-am simtit parfumul.
M-am uitat langa mine si nu erai. Am ascultat si nu am auzit nici un pas, nici o miscare, deci posibilitatea ca sa te fi indepartat se exclude. Totul era linistit, ca de obicei.
Cateva clipe mirosul a disparut.
Corpul s-a relaxat si am incercat sa uit; am pus totul sub gandul unei iluzii.
Dar s-a sfarsit repede.
Narile mi-au fost iarasi invadate de mirosul pielii tale.
Esti in mintea mea. Trimiti semnale ca inca existi acolo. Vrei sa ma distrugi.
Corpul imi paralizeaza.
Urechile aud soaptele si rasul tau.
Buzele incep sa sangereze, amintidu-si de apasarea oferita de gura ta.
Limba se incalceste in umbra fantomatica a limbii tale.
Ochii te zaresc.
Gatul se inroseste resimtind muscaturile.
Ma domini. Ma distrugi.
Propria-mi fiinta e scalava amintirii tale.
Camera se invarte, si parfumul tau o sa ma lesine.
Dar totul se termina la fel de brusc cum a inceput.
M-ai lasat fara pic de vlaga, cu stropi de transpiratie, siroind pe mine.
De ce ai venit? Ce mi-ai facut si de ce? Cat o sa mai faci asta? Ma secatuiesti de tot...
Nu o mai face.
Nu o sa te uiti oricum, niciodata.

Secret.

Am intrat atat de brusc in inima ta. Cu toate acestea, am avut grija sa inchid usa in urma mea. M-am intins gentil pe podeaua inimii, asa cum se asterne zapada pe pamant intr-o zi friguroasa, dar linistita, de iarna.
Cu timpul, am devenit dintr-un fulg rece, o picatura. Si am ramas acolo, tinandu-ti de sete in fiecare secunda.
Ti-am readus zambetul atat de usor, in momente in care credeai ca e imposibil.
Am crezut ca atingem perfectiunea.
Pana intr-o zi, cand in inima ta a rabufnit o furtuna cumplita. Zacea acolo inca de la inceputuri, crescand pe zi ce trece si asteptand impacientata si nerabdatoare momentul cand va fi indeajuns de puternica sa erupa.
Si m-a alungat.
M-a dat afara sub forma de lacrima.
A hotarat sa ne desparta, si sa bifurce cu forta un drum; sa nu ne mai gasim niciodata.
Si am iesit, alunecand pe obrazul pe care nu de mult imi plimbam buzele si il mangaiam atat de delicat.
M-ai sters.
Ai hotarat sa ma consideri o etapa adolescentina, poate chiar copilareasca.
Sa devin un secret.
Insa, cumva, ceva din mine a ramas undeva acolo.
Ca un secret bine pastrat, pe care nu poti sa il uiti, indiferent cat de mult vei incerca si iti vei dori.
Si de fiecare data cand aceasta farama se va misca putin, vei zambi. Fara sa vrei.
Caci ai iubit.

Scrisoare-n versuri.

Ti-am tot scris scrisori,

In zi, in noapte, apus, sau zori.

Ti-am tot scris asternand fiori, 

Strigandu-te de atatea ori...

Ti-am tot scris, si scris, si scris

Caci mi te aratai in fiecare vis

Dar..totusi, nu le-am trimis..

Desi, marturisesc: alunec spre abis.

Ti-am scris sute de scrisori, 

Si am incercat sa le trimit de tot atatea ori.

Dar m-am oprit caci era tardiv, ori

Am simtit teama cum se evapora prin pori.

Sterge-ti cuvintele de pe buze si de pe obraji lacrimile,

Si o data cu tine, o sa-mi arunc sperantele.

Dar te rog, pentru ultima oara sa privim stelele

Si sa visam ce se scrie dincolo de ele.

As vrea sa dau timpul inapoi, 

Sa ma gandesc putin la noi.

Sa nu mai astern in prezent regrete pe foi,

Si sa nu mai cer norocul unei frunze de trifoi.

O sa-nchei aici ultima scrisoare..

Cerand Universului o simpla favoare:

Ca intr-o viata viitoare

Sa ne uneasaca, fara sa ne mai separe.