Am plecat să te
caut! Știu că ești acolo, așa că o să te găsesc. Bați în mine cu o rapiditate
uimitoare, iar inima mea nu poate ține pasul cu acest ritm pe are tu îl cânți.
Dacă alerg? Dacă
alerg te voi ajunge din urmă?
Și dacă mă
împiedic și mă lovesc?
-Nu-i nimic,
mi-ai răspuns într-un final dintr-un loc îndepărtat.
Încerc să-mi dau
seama de unde mi-ai șoptit asta. Mă rasucesc, mă uit în jur, și pornesc într-o
fugă disperată.
-Nu-i nimic?! Te
intreb
-Nu; raspunzi
calmă. Și dacă te vei lovi, nu vei renunța la mine. Și cum altfel ti-ai da
seama că trăiești, dacă nu ai simți
puțină durere?
Mă ghidez dupa
urmele vocii tale, și nu-mi dau seama dacă e doar o iluzie faptul că nu mai am
mult.
-Iubesc!
Îți strig.
Nu-mi răspunzi;
aștepți o continuare? Ei bine, nu cred că am.
Am obosit. Toată
viața te-am căutat, iar acum că în sfârșit ai fost aici, te-ai gândit că ar fi
amuzant să te faci una cu mine. Și mai mult de atât, să te ascunzi. Să fiu
clovnul tău, subiectul principal al unei comedii scrise de tine.
Ai crezut că nu
mă cunosc atât de bine încât să nu te mai găsesc în propriile-mi ascunzișuri.
Dar te-ai înselat, nu?
-Da. Ai răspuns
în șoaptă, trimițând cu ea un vânt ce să mă liniștească.
Mă asez. Respir,
și mă bucur. Mă bucur de tine, de noi, de soare, de luna, de stele, de vise, de
tot.
Am visat că mă priveai.
Subtil, pe sub gene
și eu credeam ca dormeai.
Am visat că mă căutai.
Înfrigurată și speriată că
nu ma găseai.
Și brusc, mă
trezesc. Deschid ochii și te găsesc, dormind liniștită și emanând căldură.
Zâmbești. Visezi
că te-am gasit, nu?
Ce-ai crezut, că mă poți păcăli? Am mai câștigat
un joc.
Dar nu-mi pasă. Fericirea ta mă face să uit de tot ce a fost vreodata.
