N-am loc de mine sa ma-ntorc la iubire. Imi stau in drum si ma privesc in ochi. Nu gasesc nimic; nu mai am nimic.
O camera goala asteapta infrigurata.
Ai luat tot. Mobila, tapetul, chiar si aerul. M-am sufocat atata timp..pana am reusit sa ies.
Acum stau si ma privesc. Si-mi vad iubirea cum striga disperata; uite, acum s-a linistit.
Ma intorc si ma asez langa mine; sa privim stafia.
Se uita la mine si are lacrimi in ochi. Nu mai vrea sa lupte sa-si faca loc. Sta in genunchi si se joaca cu un fir de praf.
Brusc, privirea i se insenineaza. Se-ntoarce si fuge spre vocea ta ce striga: "-Am nevoie de tine!".
Dar tu o chemi pentru altcineva, nu pentru mine. Imi iei si asta. Si eu nu pot face nimic..
Raman cu mine. Ma ajut sa ma ridic si plec mai departe; directia opusa.
Capitol incheiat.
Titlu: Iubirea a plecat.
"-Ne mai iubim si noi?
Mi-a raspuns cu cel mai trist zambet pe care l-a vazut vreodata.
-Te joci cu mine.
S-a apropiat si a incheiat nasturele de la camasa cumparata de ea.
-Vrei cravata?
-Imi ignori vorbele.
-Unde e cea neagra din matase?
-Nu te mai iubesc.
S-a dus spre sifonier si a inceput sa caute. Am ramas fara aer, asa ca am deschis geamul. Curentul rece m-a izbit de realitate. Eu o iubeam, ea nu. Totul in inima ei se evaporase, inclusiv eu, farama din mine, amintirile cu mine, zambetul meu, parfumul meu, soaptele mele; tot ce-mi apartinea mie si vietii mele."
Bai "X", doar asta imi amintesc despre noi. Nici numele nu ti-l mai stiu, de aia am hotarat sa-ti spun "X". Ai plecat, sau esti tot aici? Am uitat.
Uiasem tot definitiv. Dar am inceput sa am cosmaruri cu intamplarea asta. Poate e pentru ca adorm cu geamul deschis. De azi, il inchid.
Te uit iar. Uit uitarea. Filosofic...Mi-as pune cravata care-ti placea tie, dar nu-mi mai amintesc unde e; sau care era; sau daca ai luat-o tu.
Da..de azi inchid geamul. De azi nu te mai intreb daca ne mai iubim. De azi o sa-mi amintesc de tine, doar ca sa te uit.
P.s: 22,10.2014 zi memorabila. O sa evit cumpararea de lecitina.
