Ne-am întâlnit într-o astfel de seară şi de-atunci am decis să refacem cunoştinţă în fiecare seară de martie.
Fără prea multe legăminte şi întalniri, într-o altă seară, spre finalul aceleiaşi luni, împleticindu-mă în vorbe alese cu stângăcie de mintea mea, am reuşit să te iau de mână şi să îţi scriu cu buzele pe gură sentimentele mele.
Şi în aceeaşi seară, privind stelele şi râzând de micile secrete ce le ascundeam de adâncimea mării şi de asprimea nisipului, am văzut cum pe cer apare o stea.
Era steaua noastră, ce urma sa ne vegheze.
Şi ne-am iubit sute de zile şi nopţi la rând, hrănindu-ne cu dragostea noastră. Şi o dată cu noi, şi străjerul nostru.
Şi peste 365 de zile, în acelaşi loc, lângă marea tăcută şi nisipul rece ne-am uitat împreună, pentru ultima oară la steaua noastră, spunându-ne "Adio", căci iubirea noastră a fost consumată de acea planetă ce nu de mult ne veghea.
Şi acolo sus, pe cer, în infinitul Univers, Gliese s-a stins şi s-a descompus în mii de bucaţele.
